Face to face

Am de cîteva zile un webcam. Şade frumos deasupra ecranului şi se uită cu un ochi fix la mine de parcă ar fi un extraterestru bizar. Şi mă pune la gînduri.

N-am simţit niciodată dorinţa de-a-mi expune mutra în eter, la văzul lumii, prea odd-looking mi se pare. În oglindă mă simt altfel, mă văd doar din faţă, e ok. Dar ori de cîte ori îmi vedeam profilul într-o oglindă triplă sau apăream în vreun film imprimat la întîmplare (de alţii), îmi venea s-o iau razna. Cine-i asta, măi frate?...

Dar o văd acuma ca un fel de terapie. Şi încep să descopăr. Un zîmbet mereu declarat de alţii dulce, dar nevăzut de mine, o privire caldă pe care de obicei o ascund, o gestică mult mai puţin repezită şi ridicolă decît credeam. Poate la un moment dat o să mă obişnuiesc. Cu mine însămi. E un drum destul de lung.

Asta-i viaţa

Sînt lucruri pe lumea asta care nu au nevoie de mare explicaţie. Care-ţi umplu sufletul de-ţi creşte un zîmbet pe buze de la un cap la altul al lumii. Aşa e şi filmul "Moonstruck" cu Cher şi Nicolas Cage... o bomboană de film. I just love it... Te uiţi la el şi rîzi şi plingi în acelaşi timp. În hohote. Cu o tonă de şerveţele.

E ora cinci dimineaţa, I just finished watching it şi nu regret nici o secundă pe care n-am dormit-o. O să mi-l comand. Să-l am.

When the moon hits your eye
Like a big pizza pie
That's amore...

Watch it here: Part 1 | Part 2 | Part 3 | Part 4 | Part 5 | Part 6 | Part 7 | Part 8 | Part 9 | Part 10 | Part 11

Addicted

Timpul trece

...mult prea încet câteodată.

Schizofrenie

Am două prenume. Nimic neobişnuit, mi se ripostează, au şi alţii. Da, adevărat, dar eu trebuie să mă-mpart între cele două prenume, dindu-le la fiecare altă însemnare.

Unul din ele - cel de pe locul doi - a fost prenumele dorit de ambii părinţi cînd m-am născut, numele deasupra căruia căzuseră amîndoi de acord. Cînd s-a dus însă mama să înregistreze copilul, i-a venit în cap să-mi mai dea încă un prenume, că aşa i s-a părut ei că sună mai bine. Şi de unde l-a luat? De la o bună prietenă, cu care tocmai se întîlnise pe drum. Dar ordinea prenumelor (1-2) îi suna cam anapoda, aşa ca fără să se gîndească prea lung, pur şi simplu a schimbat-o (2-1).

Ei bine, prenumele numărul doi fiind pe locul întîi, toată lumea a crezut că aşa mă cheamă şi aşa m-a strigat la grădiniţă, la şcoală, la doctori. Prenume oficial. Dar prenumele numărul unu - care (de-acum ştim deja) se afla pe locul doi - era prenumele meu adevărat, cel utilizat de familie şi prieteni (ergo copiii de la bloc). Prenume inoficial, de casă. Prenume utilizat cu predilecţie de ai mei.

Cînd am ajuns în Germania şi m-am înscris la şcoală, nu înţelegeam cum îmi tot zicea directoarea. Pînă mi-am dat seama ca era încercarea ei (nereuşită) de-a-mi pronunţa prenumele inoficial, pentru că aşa o auzise pe mama zicîndu-mi. Atunci am realizat că şi aici prenumele oficial va trebui să fie... oficial, lăsîndu-l pe cel de casă... acasă.

Mă cheamă Ina Mirela. Dacă mă-ntrebi cum mă cheamă, trebuie să mă gîndesc în ce context mă aflu: eşti tu român, atunci îmi vei spune Mirela, dacă eşti neamţ, englez sau francez, Ina. Dacă faci parte din familia mea, mă vei ştii de Mirela, dacă te cunosc într-un ansamblu oficial, Ina.

Mi se întîmplă totuşi să le-ncurc. Am două prietene în România: Manu şi Oana. Manu mă ştie doar din şcoală, Oana era printre copiii de la bloc, e clar deci care-mi zice cum. Într-o zi le-am sunat pe amîndouă. Nu erau acasă, doar mamele. La Manu m-am anunţat cu Mirela, la Oana cu Ina. Clar că niciuna din mame n-a înţeles cu cine vorbeşte.

Şi mă mai întrebi de ce sînt schizofrenică ;-)

Diacritice

Nu pot sa ma decid daca sa folosesc diacritice sau nu... ;-)

Uite iarna, nu e iarna...

Ce mi-e şi cu iarna asta? Cînd eram în România, îmi aduc aminte de ierni grele, de zăpadă, ţurţuri, friguri, gheaţă... Aici... pfft! Abia de sînt mai puţin de zero grade, de obicei peste cinci (plus bineînţeles), iar de nins sau îngheţat nici vorbă.

Pe vremuri aveam şi pe-aici zăpadă şi frig. Eeee, ce traiuri pe noi atunci... Îngheţa Alster-ul (lacul* din mijlocul oraşului) şi se puneau bude cu vin fiert şi cârnaţi, cu artezanaturi şi alte prostii (de care nimeni n-are nevoie, dar despre care ţi se sugerează că nu poţi trăi fără). Ultima oară a îngheţat în 1996 şi 1997 şi arăta cam aşa:

Anul ăsta a fost cam o săptămână frig, sub zero. Îngheţase şi Alster-ul şi Elba, dar nu destul pentru a ne da voie să le călcăm (trebuie cel puţin 15 cm). Din păcate era taman săptămâna în care eu am fost bolnavă şi n-am ieşit din casă. Aşa... mai aştept şi sper...
-----
*) ştiu că Alster-ul nu e lac, e doar un râu inlărgit, dar... cine altcineva mai ştie? ;-)

Speechless

Îmi vine greu să mă exprim în româneşte. Nu mai sînt obişnuită să vorbesc în limba maternă, e foarte departe de mine. Îmi lipsesc cuvinte, fraze, sentimente. N-am mai vorbit (adică vorbit-vorbit, nu doar stat la taclale) în româneşte demult, mă simt ca un peşte pe uscat, limba mi-e legată, creierul blocat.

Am o-ntreagă ceaţă de sentimente şi gînduri în cap, toate învălmăşite, claie peste grămadă, fiecare die ele ţipă şi vociferează, unul mai prominent decît celălalt. Dar cuvintele îşî bat joc de mine, se pitesc, rămîn rare.

Păcat. Aş vrea să spun multe.

Smile :-)

Am gasit ceva foarte dragut:


Îmi aduce aminte de filmul "Domnul Ibrahim si florile Coranului", in care baiatul Momo - printre altele - invata sa zimbeasca si ca viata e defapt frumoasa, oricîte bete ti-ar pune-n roata.

Pa 2008, bine-ai venit 2009!

Am intrat in noul an cu o minunata raceala, care ma tine-n casa cu nasul plin, vocea mult prea seducatoare si niscaiva dureri de cap, dar vom trece si de asta.

Am dat de un eveniment creat special pentru mine, care are loc la sfirsitul lui Septembrie in Brasov, la care NEAPARAT vreau sa merg: Festivalul Brinzei si Pastramei sau Ravasitul Oilor. Cine ma cunoaste, stie ca la asa o oferta nu pot spune nu in nici un caz. Brinzeturi si pastrame? Come on, guys, it's what makes life livable! O brinza telemea, o urda direct de la tarani, o pastrama afumata cu usturoi... Cum oare sa rezist?

Poate merg pentru un weekend prelungit. Sa vedem cine mai e amator.