sâmbătă, mai 30, 2009

Viata in marci

Am furat si eu o leapsa de la Raluxa: care sint marcile care-ti descriu ziua?

Iete-acilea p'ali meli:

vineri, mai 29, 2009

Oooof, Doamne...



Ma uit la filmul asta si imi dau seama ca defapt Romania "mea", imaginea pe care o port in minte, este cea a Romaniei comuniste. Este Romania din anii 70, in care eram copil; in care stateam la cozi de cu noaptea sa prindem niste carne ce se dadea (de multe ori nici nu stiam ce se va da); unde laptele pentru copii, si asa foarte greu gasit, era largit cu apa, pastrindu-si doar culoarea alba imaculata, ca altceva nu mai avea in el; unde peretii aveau urechi si te temeai pe drept sa vorbesti ce gindesti.

Din fericire eram copil, deci nu mi-am dat seama de adevarata teroare a vremurilor de atunci. Pentru mine a fost o copilarie frumoasa, n-am simtit niciodata vreo lipsa. Nu pentru ca ai mei sa fi fost bogati sau in cine stie ce pozitii inalte, ci pentru ca eram copil si cind esti copil nu-ti dai seama de multe.

Nu pot spune ca mi-e dor de "Romania mea", pentru ca ar insemna ca ridic in slavi comunismul sau mai bine zis acea forma de pseudo-comunism de care se foloseau cei la putere pentru a subjuga un popor. Nu sint de acord cu comunismul sub nici o forma, nici macar in felul original in care-l vedeau Marx si Engels. In ochii mei omul (omenirea) nu este gata pentru atfel de forma de stat. Nu sintem acele fiinte altruiste care sa-si sacrifice bunul personal pentru bunul societatii. Sintem egoisti si nu ne pasa de altii. In mare parte cel putin (dar asta e deja alta discutie).

Dar mi-e dor de anii petrecuti in tara, de copilaria mea intre blocuri, de visurile pe care le aveam atunci cu totii, de juliturile pe genunchi...

M-a luat valul si am pierdut firul. Nu conteaza. Uitati-va la filmul ala si ginditi-va putin. Si ziceti mersi ca nu (mai) traiti in comunism.

joi, mai 28, 2009

Romgleza

Fiind pe Twitter, mi-a indreptat Blegoo privirea catre blogul ROMGLEZA, unde inca nu m-am prins cine scrie, dar nu asta conteaza. Fiindca scrie bine, si dreptate are.

Incepusem intii sa comentez direct acolo, dar mi-am dat seama ca va iesi un text ceva mai lung, de aia il pun aici. Doar asa, ca sa nu zica lumea ca-s gura-sparta ;)

Postul in cauza este asta: Al cui eşti tu, măi, Blogule?. Se trateaza numele unor (multor) bloguri scrise in engleza sau pseudo-engleza, desi restul (blog, articole, comentarii, cititori...) este roman si in romaneste, iscandu-se pe drept intrebarea "De ce?"

Ma gindesc ca romgleza asta ni (li) se pare mai usoara, mai la indemina, pentru ca (na, ca oameni de internet ce sintem) o auzim si o citim zilnic. Cred ca asta se intimpla in orice limba. Si eu ma oftic zilnic de ce se f*** limba germana (ajungind un "denglish" ridicol). Ajungem chiar in asa hal incat sa nu fim in stare sa spunem o propozitie intreaga nepocita.

Numai la francezi se vede ca nu-i asa: astia au o comisie foarte stricta, care troneaza asupra uzului limbii si asupra folosirii cuvintelor pur franceze. Unde peste tot vezi "home" sau "start", ei au "accueil". Reclamele de pe strazi si statii de metrouri nu pot fi puse la vazul publicului decat daca au fost aprobate de aceasta comisie, care nu le aproba daca mai mult de 40% din cuvintele folosite nu sint in franceza (ceva de genul asta, nu-mi aduc aminte exact).

Initial am ras cind am auzit asta. Ma gindeam ce fraieri sint francezii astia, ca reactioneaza ca vulpea cu strugurii. Ca ei de-aia nu stiu engleza (sau daca o stiu, au un accent superfrancez de groaza), ca n-o asculta niciodata, ca se opintesc la progres... Dar intre timp mi-am dat seama ca si asta e o moneda cu doua fete. Sigur, trebuie invatata engleza, e necesara in lumea asta. Daca n-o stii, ramii pe loc. Dar amestecaturile de limba materna cu engleza mai mult dauneaza. In nemteste de exemplu se foloseste traducerea mot-a-mot a frazei "that doesn't make sense", unii nici nu mai stiind ca nu e corecta. Sau "not really".

Mde... nici mie nu mi-e usor sa pastrez engleza afara (keep out), pentru ca sint obisnuita s-o folosesc aproape pe o baza zilnica (on a daily basis). Dar imi fac tot cel mai bun (I'm doing my best). :D

miercuri, mai 20, 2009

Shit la dracu

Adineauri am aflat ca firma i-a dat afara pe trei din cei 11 (!) care mai ramasesem. Doi tehnicieni si seful sales-urilor. Imi pare rau daca nu-mi iese romaneasca asta cum trebuie, stiu ca-mi lipsesc cuvinte, dar in momentul de fata nu-mi pasa.

Asta e primul pas in a ne reduce in asa fel incit se va putea conduce sucursala Germania din alta parte, remote. Ce-ti trebuie oameni sa fie prezenti local, daca altcineva le poate face jobul, chiar si daca nu-i dai mai multi bani?

Sint trista si suparata, fiindca demult au inceput astia sa ne reduca, sa ne taie din drepturi, sa ne bage bete-n roate - in acelasi timp debitind baliverne gen "Germania e o tara cu un mare potential, poate fi mai mare decit UK si FR".

Nici n-am cuvinte. Ma oftic. Si ma intreb ce va fi in trei luni. Eu? Ar trebui sa incep sa ma uit dupa un nou job. Si tocmai asta nu vroiam, ca defapt imi place placea aici.

duminică, mai 10, 2009

Mission accomplished

Gata, s-a facut. De pe 14 pina pe 21 iunie voi fi in tara. Mi-am luat adineauri bilet de avion.

Ce mai imi lipseste acum este o cazare cit de cit decenta si bilet la concertul grupei Gogol Bordello in Arenele Romane. Am gasit bilete aici, dar se pare ca nu mi le vor livra la Hamburg, deci trebuie sa gasesc un suflet bun care sa mi le ia in primire.

Oare voi avea noroc?

duminică, aprilie 26, 2009

WTF???

Vineri seara, tocmai iesisem de la un curs de gimnastica, o sun pe sor'mea.
"A, Miri", zice, "tocmai ma gindeam la tine". Eu: "???" Ea: "Pai e vineri seara si era timpul sa ne suni si sa ne intrebi daca nu cumva avem chef sa iesim undeva."

Am ajuns in halul asta de previzibila???
---
Pina la urma ne-am despartit cu:
Eu - Bine mamaie, atunci stati voi in casa...
Ea - Da copile, si vezi sa nu stai toata noaptea!

Despre cutremure

Tibi intreaba cum am petrecut cutremurele die Romania. Din fericire nu pot raspunde integral, fiindca n-am fost in tara decit la cel din '77.

In seara aia eram acasa cu tata, sedeam in sufragerie pe oala si ma uitam la un film bulgaresc, al carui ultima secventa o mai tin si astazi minte. Mama era la Bucuresti si minca profiterol cu o prietena la "Cassata", iar sora mea era la bunici. La noi s-a stins doar televizorul din cauza ca vaza cu flori de pe el s-a clatinat si s-a rasturnat, varsindu-si apa pe o lampita dinauntru. Cassata - se stie - a picat, din fericire abia dupa ce mama iesise, iar la bunici s-a prabusit un raft plin de carti peste usa de la sufragerie, spargindu-i geamul si lasind-o pe sora mea cu o mica cicatrice pe burta. In fata blocului nostru a picat un zid, sub care in mod normal ar fi trebuit sa se afle mama daca venea din Bucuresti la ora stabilita (cum tata a tinut sa-mi precizeze in timp ce calcam peste zid). Nu era, pentru ca in capitala era haos si nu mergeau trenurile. Mama s-a intors abia pe la ora patru noaptea la Ploiesti, cind noi toti dormeam deja linistiti demult.

A fost singurul cutremur din viata mea. N-am sa-l uit niciodata, chiar daca nu port nici o rana din el.

sâmbătă, aprilie 18, 2009

De-ale Pastelui

Cine ma cunoaste stie ca eu nu sint un om religios, deci nu prea le am cu traditiile. Cu atit mai mult imi place sa le descopar incet-incet si pe neasteptate. Si de cind stau cu ochii pe blogosfera romaneasca, tot am prilejul :-) De curind de exemplu am aflat de existenta sarbatorii Floriilor, despre care n-aveam nici cea mai mica idee. Dar datorita lui Tibi am mai invatat si eu ceva.

Despre Paste eu nu stiam mare brinza, decit ca... se vopsesc ouale si se maninca miel si cozonac, lucruri pe care le astept eu tot anul - adica jumate, ca mai am totusi sansa si de Craciun ;-)

Am dat acum de postul Roxanei cum se vopsesc ouale in Moldova si mi-am adus aminte cum faceam si noi cind eram mai mici: cu frunze de marar si patrunjel si ciorapi. Ce frumos era atunci, cind se stringea toata familia in jurul borcanelor de culoare si "bricola" fiecare la oul lui! Ieseau foarte frumoase, le dadeam si cu putin unt la sfirsit ca sa luceasca. Iar cind le spargeam dindu-le cap in cap, era o intrecere mare care ou ramine cel mai mult timp intreg.

In Pastele catolic copiii asteapta Iepurele de Paste care le aduce oua vopsite si le piteste prin gradina sau casa. In Germania am aflat ca se fac si niste cadouri ca de Craciun. Mi se pare absurd. Dar poate si in Romania s-a inceput aceasta traditie... comerciala...

In momentul de fata maninc o felie de cozonac facut de matusa mea si beau o cafea cu lapte. Va urez la toti un Paste Fericit si ouale cit mai frumoase!

miercuri, aprilie 08, 2009

Dupa o masa copioasa

Dupa consumatia unui Latte Macchiato superb si unui brownie super-ciocolatiu de minune ma simt ca si cum as fi inghitit un purcelus de lapte - nemestecat. Mpf...

Mi s-a facut cald, si as sta toata ziua cu geamul deschis larg (ca afara e un soare de vara), dar colega din fata tremura si sta cu o jacheta groasa de lina pe ea. Mi se face mila de ea, are niste miini inghetate, vai de ea... De, ce sa-i faci, unii au singe mai fierbinte ;-) Deci in citeva minute iarasi va trebui sa inchid geamul, sa-mi iau ramas-bun de la aerul curat, de la mica si placuta adiere primavaratica, de la fisiitul copacilor din curtea de jos, de la zgomotele muncitorilor de vizavi... lucruri foarte placute cind trebuie sa lucrezi. Nu, defapt mereu. Imi place sa aud o usoare foiala in jurul meu, un zumzet in surdina, care-mi demonstreaza ca mai e viata pe pamint.

Cu gindul la evenimentele din Moldova, va las cu un filmulet a lui Igor Cobileanski care mi-a placut tare mult:

luni, aprilie 06, 2009

Frumos de dimineata

In secunda asta bat clopotele unei biserici apropiate de noul meu loc de munca. E ora zece fix. Suna foarte frumos, imi aminteste de... nici nu stiu exact de ce, pentru ca eu n-am fost niciodata un om religios, n-am mers la biserica, nu m-am rugat, n-am crezut. Si totusi mi se pare un sunet frumos, linistitor.

Toata viata m-am razvratit impotriva religiei, impotriva bisercii ca institutie, impotriva acelui "cineva/ceva" de sus care cica tine firele in mina. Mereu mi s-a parut slab sa ai nevoie de astfel de sprijin ceresc, pentru ca gindeam ca inseamna ca nu poti tu insuti. Religia, stiam eu, fusese creata de oameni din frica. Frica de puterile naturii inexplicabile. Frica de moarte. Frica de necunoscut, de viitor.

Mi-a trebuit mult timp sa inteleg (si poate n-am inteles inca total, dar ma straduiesc) ca defapt nu e chiar asa. Ca a crede (in ceva, cineva, nu conteaza) nu inseamna a te da pe mina altuia, a lasa pe altul sa-ti duca viata. Poate inca nu stiu ce exact inseamna, dar intre timp si in mine s-a iscat ideea ca undeva exista ceva mai mare decit fiecare din noi, oricum l-am numi pe acest ceva.

Nu ma incumet la o discutie filozofico-religioasa si departe de mine sa vreau sa ranesc vreun sentiment religios, doar atit am vrut sa spun: ca suna foarte frumos clopotele bisericii de pe colt. Si ca ma bucur ca o voi auzi de-acum in fiecare zi :-)

joi, aprilie 02, 2009

Noutati cu soare

De azi sintem in alt birou, ne-am mutat mai inspre gara, intr-o zona cu foarte mult chic. Stau acum cu inca sase alte persoane. Nu sint cubicals (din fericire? din pacate? nici nu stiu, n-am stat niciodata), iar colegii sind foarte draguti si vorbesc aproape in soapta. E multa lumina, eu stau nu numai la fereastra ci si in fundul salii (adica cu spatele la perete), ceea ce mi-am dorit mult. Si unde mai pui ca-mi vine si lumina din stinga. Ce altceva sa-mi mai doresc?...

Biroul meu decadent cu doua calculatoare Inca e mare dezordine si haos

A, am uitat ceva: a venit primavara. Ieri si azi a fost un soare superb si vreo 16 grade. Am stat mult pe afara. Cred ca m-am si bronzat ;-)

sâmbătă, martie 28, 2009

Leneveala de simbata

Aseara am fost la un chef cu o prietena si ceva anturaj. Era ziua ei. A implinit sperioasa virsta de 26 de ani. Sperioasa in mintea ei, ca se apropie cu pasi mari de un 30 care deja-i suna prea mult a adult si a responsabilitate. Pe mine m-au crezut de 28 (!) de anisori, minca-i-ar mama de studenti ;-)

Azi n-am chef de nimic, desi am niste rufe de spalat si mai trebuie sa merg si la cumparaturi. In fine, daca ar fi numai de mincare, asta n-ar fi o catastrofa, dar mi s-a terminat hirtia igienica, deci va trebui sa merg totusi...

Stau cu un rest de cafea la calculator, ma uit pe bloguri si alte prostii, si ascult muzica. Va las cu o melodie care se potriveste putin cu mood-ul meu de azi...

vineri, martie 27, 2009

You are the one for me...



You are the one for me, for me, for me, formidable
You are my love very, very, very, véritable
Et je voudrais pouvoir un jour enfin te le dire
Te l'écrire
Dans la langue de Shakespeare

My daisy, daisy, daisy, désirable
Je suis malheureux d'avoir si peu de mots
À t'offrir en cadeaux
Darling I love you, love you, darling I want you
Et puis c'est à peu près tout
You are the one for me, for me, for me, formidable

You are the one for me, for me, for me, formidable
But how can you
See me, see me, see me, si minable
Je ferais mieux d'aller choisir mon vocabulaire
Pour te plaire
Dans la langue de Molière

Toi, tes eyes, ton nose, tes lips adorables
Tu n'as pas compris tant pis
Ne t'en fais pas et viens-t-en dans mes bras
Darling I love you, love you,
Darling, I want you
Et puis le reste on s'en fout
You are the one for me, for me, for me, formidable
Je me demande même
Pourquoi je t'aime
Toi qui te moques de moi et de tout
Avec ton air canaille, canaille, canaille
How can I love you

Ah, ce-mi plac amestecaturile astea de limbi - preferabil cele pe care le cunosc eu ;-)

luni, martie 23, 2009

Ce e fericirea?

Fiecare dintre noi viseaza la propria lui fericire, la propriul lui coltisor pe covorul minunat si colorat al vietii. Si fiecare are propria lui definitie, care din pacate de multe ori nu se potriveste cu ceea ce viata ne-a sortit - sau, ca sa fiu mai putin melancolica si filozoafa, cu ceea ce ne iese.

De multe ori ne schimbam parerea, ne adaptam la cererile timpului, ne modernizam visele. Eu de exemplu cind eram mica nu as fi conceput sa nu ma marit. Intre timp nu mi se mai pare asa de important. Mai sint si alte lucruri in viata care au mai mare importanta decit o biata hirtie.

Ma gindesc la doua prietene. Ele si-au vazut visul implinit - dar cu oarecare gust amar. Amindoua visau la un cuplu fericit (in vecii vecilor ca in basme) si la copil. Si nici una din ele nu s-ar fi gindit vreodata ca vor fi nevoite sa-si imparta fericirea. Ca vor avea un sot alaturi de ele, dar el nu va fi 100% al lor. Ca vor avea copii cu el, dar ei nu vor fi singurii copii. Pentru ca in ambele cazuri, "el" si-a implinit acest vis mai inainte. Cu alta. Vis care n-a fost de lunga durata, dar a purtat fructe. In ambele cazuri cite doi copii. Intr-unul din ele "el" s-a virit in aceeasi barca de doua ori, avind cu cite doua femei copii.

Iar prietenele mele s-au aventurat la aceste relatii cu acesti barbati, si-au lasat inimile furate (sau le-au furat ele, sentimentele sint reciproce), si-au gasit fericirea demult cautata si au facut copii. Fiecare cite unul. Pentru ele e primul, pentru "ei" --- al treilea.

Tin minte ca una din ele (sa-i zicem Beatrice) isi facea ginduri, se perpelea si ne povestea cit isi doreste un copil, si cit vroia ea sa fie pentru amindoi primul copil, prima data aceasta experienta, sa stea amindoi mirati si coplesiti in fata acestei minuni. Si ca in nici un caz nu concepe ca el sa fie deja expert in aceasta tema.

Cealalta (sa-i zicem Maria), dupa o relatie de lunga durata care i-a fost terminata in nas din partea "lui", era la pamint pentru ca "el" fusese visul ei, omul cu care credea ea ca-si va petrece timpul, tatal copiilor ei. N-a fost sa fie, tipul fiind mai mic decit ea, si de aia poate si mai putin pregatit pentru viata... cum o concepea ea. Dupa vreo doi ani si-a gasit si ea pe Mr. Right, numai ca el cum ziceam, mai are doi copii - de la doua tipe diferite.

Acum ma intreb si eu: cit de departe sint fetele astea de visul lor? Poate totusi l-au gasit pe deplin? Poate detaliile nici nu mai conteaza in fata minunii nasterii primului copil, propriului copil? Poate au gresit ele atunci, cind isi jurau ca n-au sa-si imparta fericirea cu nimeni? Poate asta nu e important, odata ce simti ca esti fericit?

Poate eu gresesc? Ca nici eu nu concep. Vreau sa fie 100% al meu - si barbatul si copilul. Fericirea mea, viata mea, cuplul meu, copilul meu, familia mea. Nu vreau sa cresc copilul alteia. Desi stiu ca as fi capabila sa-l iubesc.

Ca pe al meu.

duminică, martie 22, 2009

Aoleu, inc-o leapsa ;-)

Iar m-a fericit Noryshor si nu pot sa nu raspund la interogatoriu.

1. Care e singurul lucru pe care nu ai vrea să-l schimbi niciodată la tine?
Zâmbetul.

2. Primul film care îţi vine în minte acum?
"Some like it Hot". Nobody's perfect... ;-)

3. Ce ai desenat ultima oară (pe hartie, nu în Paint)?
Nu-mi aduc aminte, ori un plan de locuinta, ori un drum spre undeva.

4. De câte ori ai spus "te urăsc" până acum?
Niciodata in româna...

5. Cu ce personaj din literatură te identifici?
Tom Sawyer

6. Cât de bine te înţelegi cu tine?
Cu care din cele doua? ;) Merge, se pare ca din ce in ce mai bine.

7. Daca ar fi sa scrii o carte... ce titlu ar avea?
"Ce mi-e si cu viata asta..."

8. Descrie în trei cuvinte o persoană pe care încă nu ai cunoscut-o.
(Chiar doar trei cuvinte sau trei idei? Prefer idei)
Vesel(a), dulce, plin(a) de viata.

9. Continuă propoziţia: Azi, încă adormit(ă), m-am trezit visând la...
...tine.

vineri, martie 20, 2009

Am si eu o dambla...

...sint o sentimentala. De obicei sentimentalismul meu este legat de tot ce e român, de copilaria mea in tara, de mirosurile si imaginile de atunci, de mincaruri. Si din cind in cind le mai si celebrez.

Asa si azi: mi-am facut o minunata salata de vinete. Stiti voi, vinete coapte. Un vis, sa te scalzi in ele... sau sa-ti bati copiii - fiecare cum stie mai bine. Acum imi dau seama ca parca ieri am mai scris despre asta. Ba nu, nu chiar ieri, a fost totusi ceva mai demult... ;-)

Tot uitindu-ma dupa retete romanesti, mi s-a facut pofta si mi-a ramas mintea la mincarurile cu care am crescut. Unele le-am gatit, altele sint inca terra incognita si as vrea sa le abordez intr-o buna zi.

- supa de pui cu galuste (in speranta ca nu-mi vor iesi gloante!)
- pilaf de pui (pe asta, ce-i drept, il mai fac din cind in cind)
- ciulama de pipote (am niste pipote in congelator de un veac...)
- sarlota de ciocolata
- lapte de pasare
- friganele
- papanasi (fierti si prajiti)
- ciorba de perisoare
- ciorba de burta
- cozonac cu nuca
- piftie (de toate felurile: pui, porc, peste)
- ardei copti in otet
- castraveti murati (neaparat in sare!)

Voi aveti vreo mincare care va aduce aminte de copilarie si pe care n-ati mai mincat-o de mult?

Va las cu un cintec care in ochii, pardon urechile mele se potriveste minunat cu acest subiect sentimentalist, chit ca nu cu cel pragmatico-culinar ;-)


Citeste textul aici...

Je vous parle d'un temps,
Que les moins de vingt ans,
Ne peuvent pas connaître,
Montmartre en ce temps là,
Accrochait ses lilas,
Jusque sous nos fenêtres,
Et si l'humble garni,
Qui nous servait de lit,
Ne payait pas de mine,
C'est là qu'on s'est connu,
Moi qui criait famine et toi,
Qui posait nue,

La Bohème, la Bohème,
Ca voulait dire, on est heureux,
La Bohème, la Bohème,
Nous ne mangions,
Qu'un jour sur deux.

Dans les cafés voisins,
Nous étions quelques uns,
Qui attendions la gloire,
Et bien que miséreux,
Avec le ventre creux,
Nous ne cessions d'y croire,
Et quand quelques bistrots,
Contre un bon repas chaud,
Nous prenaient une toile,
Nous récitions des vers,
Grouppés autour du poêle,
En oubliant l'hiver.

La Bohème, la Bohème,
Ca voulait dire,
Tu es jolie,
La Bohème, la Bohème,
Et nous avions tous du génie.

Souvent il m'arrivait,
Devant mon chevalet,
De passer des nuits blanches,
Retouchant le dessin,
De la ligne d'un sein,
Du galbe d'une hanche,
Et ce n'est qu'au matin,
L'on s'asseyait enfin,
Devant un café crème,
Epuisés, mais ravis,
Faut-il bien que l'on s'aime,
Et que l'on aime la vie.

La Bohème, la Bohème,
Ca voulait dire, on a vingt ans,
La Bohème, la Bohème,
Et nous vivions de l'air du temps.

Quant au hasard des jours,
Je m'en vais faire un tour,
A mon ancienne adresse,
Je ne reconnais plus,
Ni les murs, ni les rues,
Qu'y ont vus ma jeunesse,
En haut d'un escalier,
Je cherche l'atelier dont plus rien ne subsiste,
Dans son nouveau décor,
Montmartre semble triste,
Et les lilas sont morts.

La Bohème, la Bohème,
On était jeunes,
On était fous,
La Bohème, la Bohème,
Ca ne veut plus rien dire du tout.

Inchide textul...

joi, martie 19, 2009

De ce?...

De ce n-are ziua cel putin 48 de ore?
De ce nu ma-ndur sa ma culc acum, cand stiu bine ca maine dimineata ma voi urî pe deplin?
De ce am atata treaba la birou, treaba care nu accepta nici o amanare?
De ce nu-mi apartine un mic avion cu care sa pot zbura unde vreau?
De ce...?


Hai gata, noapte buna, ca iar stau pana maine...

miercuri, martie 18, 2009

I am not everybody

Gasit-am adineauri aici o mica listuta de ... things to have had. Vi le aliniez, in plina constienta ca nu-s prima care o face, dar mi s-a nazarit mie sa le comentez putin... Asa, sa ma dau mare... ;-) (or maybe not)

1996: everyone has to have a web page. -> Prima mea pagina am avut-o prin 99-2000, nici nu mai tin minte.

1997: everyone has to be on Geocities. -> N-am fost niciodata, nici n-am inteles care era hazul.

1999: everyone has to have an ICQ identity. -> 1999, asa e. Chatuiam ca nebuna prin lume si ma bucuram ca exista asa ceva.

2001: everyone has to have a Yahoo group. -> Iarasi n-am avut nici o chemare inspre asta. Pentru mine insami, vorbesc. Ca pe vremea aia eram la scoala de "IT specialist" si am fost nevoiti sa ne deschidem un grup. A ramas cam nefrecventat, saracul ;-)

2003: everyone has to have a blog. -> Yes, Ma'am, dar cu doi ani inainte. Subsemnata incepea sa-si imprastie gindurile prin eter din noiembrie 2001 ^^

2005: everyone has to be on MySpace. -> ups, de unde stiti? Late adopter, I'm afraid, abia de prin septembrie 2008...

2007: everyone has to be on Facebook. -> Se pare ca in August 2007 eram deja acolo, dar si asta saracu'... a ramas destul de mult timp nefolosit. Si inca e, ce sa zic?...

2009: everyone has to be on Twitter. -> Hihi... M-am ferit eu mult timp, m-am opus, dar pan' la urma m-a luat valul... Si de fiecare data cind imi spune cineva ca nu pricepe care-i rostul si defapt ar vrea sa zica ca e o tampenie, refuz sa mai vorbesc cu el (cel putin pe tema asta). Am ajuns la concluzia ca (twitter sau blog, tot una) daca nu ai priceput ce-i aia, you never will. Asa ca... de ce sa ma obosesc eu explicand, cand nici nu pot?

Toate gandurile astea sint acompaniate de o muzica superba, care-mi merge mie direct la ficati. Multam, dom' Manafu, pentru acest "Good night tune of the day", ca e tare :-) Taman bine s-o iei cu tine in pat si sa visezi...


Oh, si tuturor criticilor cranceni: stiu ca lista a fost facuta cu alt scop, mais je m'en fous ;-)

luni, martie 16, 2009

Duuuuulce...



Furat de la VirUrât. Sorry for this, dude, I had to ;-)

duminică, martie 15, 2009

Uitasem de asta, dar m-a facut sa râd...

Mai demult dadusem de pagina rodiaspora.great-battles.net si ma gandisem ca ar trebui sa fiu si eu listata acolo, fiindca mi s-a parut o idee buna. Asa, ca pagina de român peste mari si tari, acum ca am (re)descoperit blogosfera patriarhala...

Din blonzime nu mi-am dat seama imediat cum se ajunge in listare, dar pana la urma s-a prins si de mine intelepciunea si m-am inscris. Asta a fost acum cateva zile, dupa care am uitat imediat.

Azi ma uit in statistici si gasesc un link care nu-mi spune nimic: http://rodiaspora.great-battles.net/redirectare.php?index=297. Cine-i da click, revine aici, ceea ce mi s-a intimplat si mie, pana sa ma dumiresc sa-i tai ultima bucata din coada. Si dintr-odata am ajuns (mirare mare!) pe site-ul de mai sus si atunci mi-am adus aminte. La sectiunea Germania am gasit acest text, care m-a amuzat tare:

"La cererea unei vizitatoare, postez site-ul lui Mirela Ina din Hamburg, Germania. Cel putin asa am dedus din sectiunea 'Profil' si din cadrul blog-ului dansei. Desi se pare ca a inceput sa scrie in 2002, dupa 2003 nu a mai scris aproape deloc, dar revine acu in forta in 2009. Se pare ca a inceput o scoala in Germania, dar nu stim ce si cum. Bine, poate o convingeti sa scrie despre tara gazda ca, am cam auzit noi asa ca, nemtii astia ii urasc pe toti cei care nu sunt de un neam cu ei. Dar na, asa am auzit. Ramane sa ne confirme Mirela ca nu e asa."

Ce nu-mi place e ca mi-a intors numele pe dos (desi banuiesc ca nici ce am scris eu aici nu ajuta in a clarifica treburile), dar va trebui sa traiesc cu acest defect ;-)

joi, martie 12, 2009

RoBlogFest

Am fost foarte curioasa sa vad asta. Sa vad cum se serbeaza castigatorii in blogosfera romaneasca (in care cica sint Freshman hehe). Sa vad cum se percepe acest fenomen in Romania.

Dar am ramas complet dezamagita. De proasta organizare, de lipsa de sistem si profesionalitate, de golania si vulgaritatea intalnite pe scena. Ma asteptam la altceva, ceva mai serios. Ma asteptam la o oarecare decenta din partea publicului. Ma refer la lipsa totala de obiectivitate si de sportivitate (ca alt cuvant n-am la ora asta), la acest obicei (tipic roman?) de-a huidui pe cel care castiga si de-a injura pe cel care-i mai bun.

Scria unul pe twitter ca toti cei care n-au fost invitati sau nominalizati se oftica si din cauza asta injura RBF-ul de acasa. Nu e vorba de asta deloc. M-as fi ofticat si daca eram acolo, si chiar daca as fi castigat ceva. N-am participat, nu asta imi e mie important.

Mi-a placut insa Cabral, singurul care a incercat sa scoata la iveala un pic de bun-simt. Si care a inteles.

Cine n-a vazut, aici sint premiatii:
http://www.danyblog.com/2009/03/castigatori-roblogfest-2009.html

Update de dupa amiaza: Am zis eu. Mersi pentru aceasta constatare a lui Cabral, pe care o mai confirma si Blegoo.
Si ma incalzesc cu ideea ca eu eram acel "cineva pe Twitter" ;-)
---
Inc-un update: Aici am gasit niste idei foarte bune pentru imbunatatirea RoBlogFest-ului. Bravo, mi-au placut.

Citeodata viata e chiar amuzanta.

Maine seara va fi petrecerea de la Roblogfest, la care evident eu nu am sa ma duc, si nu numai pentru ca nu am participat, ci si pentru ca sint cam departe. Ca altfel ma si vad zgaindu-ma pe la intrare, doar-doar pica vreun cunoscut... ;-)

Ceea ce ma face sa rad, pentru ca tocmai am citit ce scrie Istodor:
"...Miine ii voi cunoaste pe preabloggerii acestei natiuni. Incredibil. Cum or arata in realitate bobby voicu, anurim, piticu, jeg si altii cu nume si renume?..."

Si mi-am adus aminte de o intamplare de acum doi ani la Hamburg, cand vorbeam cu sefu' despre bloguri si bloggeri. Si el, care abia incepuse sa bloguiasca (blogheze? ba chiar bloage? ), nu mai tin minte prin ce i-a picat fisa dintr-odata ca si eu am ceva vechime in domeniul asta. Si mi-a zis, plin de respect (cred ca abia s-a abtinut sa nu-mi pice in genunchi in fata): "Ooooh, dar tu ii cunosti pe toti A-Bloggerii, nu-i asa?"

Da, frate, tocmai ne intalniseram cu totii la un barbecue in backyard-ul unuia din ei, iar cu o juma' de an inainte merseseram la un vin fiert in Weihnachtsmarkt (era s-o traduc in "Piata de Craciun"... brrrr). Da, asa e, ii cunosc pe cei pe care-i numesti tu A-Bloggeri, ca na, am inceput cam toti in acelasi timp sa ne asternem gandurile pe hartie internet. Si vrand-nevrand mai cunosti pe unul sau pe altul... Ca nici unul din ei, pardon noi, nu e zeu. Dar daca asa ti se pare... eh bon, eu ce sa-ti fac?

duminică, martie 08, 2009

De cand caut eu asta...

"Andro verdan grundos (drukos?) nane
Ma pirani shukar nane
Loli phabay precinava
Jek pash tuke, jek pash mange"

Traducere:
Inside the caravan there is no floor
My lover sweet I have none (I have no sweet lover)
This red apple, I'll cut it
That half for you, that half for me

Hehe, cu ocazia asta mai invatam si ceva romanes...
grundos = podea
piran(i) = iubit
nane = negatie
jek = un/o
pash = jumatate
tuke = tie/pentru tine
mange = mie/pentru mine
(Daca stie cineva mai bine, sa-mi spuna. Astea doar sint supozitii de-ale mele).

Aici e originalul din filmul Satra si aici o versiune foarte misto (ca sa ramanem in tema), care-mi merge mie la lingurica, din mai multe motive (pe care poate am sa le explic altă data).

Am mai gasit aici scenele cele mai interesante din film.

----------------------
Update: Eu, necunoscind Piranda, m-am uitat si am mai invatat ceva, slava domnului Dex.

PIRÁNDĂ, pirande, s.f. (Pop.) Ţigancă; nevastă de ţigan. – Din ţig. pirando.
Sursa: DEX '98 | Trimisă de oprocopiuc, 19 Mar 2004

PIRÁNDĂ s. v. ţigancă.
Sursa: Sinonime | Trimisă de siveco, 4 Aug 2004

pirándă s. f., g.-d. art. pirándei; pl. piránde
Sursa: Dicţionar ortografic | Trimisă de siveco, 10 Aug 2004

PIRÁND//Ă ~e f. pop. 1) Persoană de sex feminin care face parte dintr-un grup etnic originar din India, răspândit aproape în toate ţările europene, ducând în unele locuri o viaţă seminomadă; ţigancă. 2) Soţie a ţiganului. /<ţig. pirando
Sursa: NODEX | Trimisă de siveco, 21 Aug 2004

PIRÁNDĂ, piránde, s.f. ~ 2. Amantă, concubină. (din ţig. piranó, pirandó, piraní < pirav- (= a săvârşi actul sexual); cf. şi caló (ţig. sp.) pirandó (= adulter))
Sursa: DER | Trimisă de tavi, 19 Dec 2004

pirándă (piránde), s.f. – Amantă, concubină. – Var. chirandă. Ţig. piranó, pirandó, pirani (Tiktin; Graur, 182; Juilland 171), din pirav- „a se împreuna”, cf. ţig. sp. pirandó „adulter” (Besses 132). Der. din ngr. ϰυρά μου „doamna mea” (Pascu, Etimologii, 49), sau din gr. χείρανθος (Bogrea, Dacor., IV, 179; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 226; Gáldi 102) nu e posibilă.

duminică, martie 01, 2009

Mărţişor

...şi cu atâta supărare că nu mai merg comentariile nici n-am mai băgat de seamă că azi e 1 Martie.

Vă urez la toţi şi toate un 1 Martie superb şi plin de mărţişoare!

Măcar voi, dacă eu nu... ;-)

Shit la dracu

Nu ştiu de ce mi-au dispărut ultimele comentarii decând am umblat la layout. Nu înţeleg, că doar n-am schimbat nimic în widget-ul respectiv, a rămas acelaşi, iar în link-ul din funcţiune se văd comentariile bine-mersi.

Fir-ar a naibii să fie de chestie, aşa mă enervează. Şi eram aşa de mândră că mi le-am pus, să arate şi blog-ul ăsta calumea... Grmpf. Acum sînt mult prea obosită să-i mai caut leac, dar poate se-ndură careva de mine şi-mi spune unde-am greşit.

Funcţiunea de care vorbesc este asta:

<script language="javascript">
var numcomments = 10;
var numchars = 70;
</script>
<script src="http://mirela.blogspot.com/feeds/comments/default?alt=json-in-script&callback=commentDisplay"></script>


Şi jur că n-am atins-o!

Update (13:02): Uite c-am găsit altă funcţiune care... funcţionează ;-)
Gata, nu mă mai ating aici de nimic!

miercuri, februarie 25, 2009

Şapte situaţii care îţi smulg zâmbetul de pe buze

Văd că nu scap de lepşe ;-)
- alt zâmbet
- soarele
- marea (din zare, prima oară când cobor spre ea)
- un cuvânt românesc demult uitat
- un gest drăguţ din partea cuiva (drag mie)
- ciripitul păsărilor într-o dimineaţă de vară, cînd ieşi de la un bar şi se face deja lumină; atunci cînd îţi dai seama că viaţa e frumoasă
- un sărut dulce şi uşor pe după ureche

Listare

Încep a aduna site-uri româneşti, pentru că mă simt aproape de ţară, deşi aşa de departe... în timp şi spaţiu. Şi pentru că mi se pare cel mai firesc, le pun aici, la-ndemîna oricăruia interesat, inclusiv mie (mie? a mea? ale mele? Cum e în româneşte, fraţilor, ce se pune după "inclusiv"?)

De citit:
DozaZilnica
Tritonic

De ştiinţă:
DarwinDay

De surf-uit:
123start.ro

To be continued...

joi, februarie 12, 2009

Ce-ai face dacă nu ţi-ar fi frică?

Am fost întrebată acest lucru şi am rămas pe gînduri.

N-aş pleca în America, cum spun mulţi. De faza asta... cumva am trecut (sînt deja în altă ţară decît cea în care m-am născut, chiar dacă acest pas nu mi se datorează mie, ci curajoşilor mei de părinţi).

Dar poate aş începe din nou. Ce? Greu de spus. În principiu nu cred (în momentul de faţă) că e vorba de frică, ci doar de... obişnuinţă (să nu-i zic lenevie sau comoditate), de bani poate, de îndrăzneală. A nu-ţi fie frică după părerea mea nu înseamnă să fi curajos şi îndrăzneţ, ci doar... să te simţi în largul tău cu ceea ce este, ceea ce ai. Curajul vine on top, e ca frişca pe o ceaşcă de cacao.

Nu ştiu dacă mi-e frică, frică ca atare. În momentul de faţă viaţa e frumoasă, şi mă bucur de fiece zi, de fiecare pas, de fiecare frunză care-mi pică pe umăr, de fiecare vrabie pentru care îmi sucesc gîtul. Sigur, tot ce e nou şi necunoscut merită măcar un gînd, dar nu m-am temut de multe pînă acum. Ideea e să faci, nu să stai să te temi...

Remarque scria în Arc de Triomphe: "Nu te gîndi la consecinţe. Dacă vrei să faci ceva, fă-l, că dacă te gîndeşti la consecinţe n-ai să-l mai faci."

Sau în alte cuvinte: Don't dream it, be it!

I am.

vineri, februarie 06, 2009

...



So close no matter how far
Couldnt be much more from the heart
Forever trusting who we are
And nothing else matters

Never opened myself this way
Life is ours, we live it our way
All these words I dont just say
And nothing else matters

Trust I seek and I find in you
Every day for us something new
Open mind for a different view
And nothing else matters

Never cared for what they do
Never cared for what they know
But I know

So close no matter how far
Couldnt be much more from the heart
Forever trusting who we are
And nothing else matters

Never cared for what they do
Never cared for what they know
But I know

Never opened myself this way
Life is ours, we live it our way
All these words I dont just say
And nothing else matters

Trust I seek and I find in you
Every day for us something new
Open mind for a different view
And nothing else matters

Never cared for what they say
Never cared for games they play
Never cared for what they do
Never cared for what they know
And I know

So close no matter how far
Couldnt be much more from the heart
Forever trusting who we are
No nothing else matters

sâmbătă, ianuarie 31, 2009

Face to face

Am de cîteva zile un webcam. Şade frumos deasupra ecranului şi se uită cu un ochi fix la mine de parcă ar fi un extraterestru bizar. Şi mă pune la gînduri.

N-am simţit niciodată dorinţa de-a-mi expune mutra în eter, la văzul lumii, prea odd-looking mi se pare. În oglindă mă simt altfel, mă văd doar din faţă, e ok. Dar ori de cîte ori îmi vedeam profilul într-o oglindă triplă sau apăream în vreun film imprimat la întîmplare (de alţii), îmi venea s-o iau razna. Cine-i asta, măi frate?...

Dar o văd acuma ca un fel de terapie. Şi încep să descopăr. Un zîmbet mereu declarat de alţii dulce, dar nevăzut de mine, o privire caldă pe care de obicei o ascund, o gestică mult mai puţin repezită şi ridicolă decît credeam. Poate la un moment dat o să mă obişnuiesc. Cu mine însămi. E un drum destul de lung.

Asta-i viaţa

Sînt lucruri pe lumea asta care nu au nevoie de mare explicaţie. Care-ţi umplu sufletul de-ţi creşte un zîmbet pe buze de la un cap la altul al lumii. Aşa e şi filmul "Moonstruck" cu Cher şi Nicolas Cage... o bomboană de film. I just love it... Te uiţi la el şi rîzi şi plingi în acelaşi timp. În hohote. Cu o tonă de şerveţele.

E ora cinci dimineaţa, I just finished watching it şi nu regret nici o secundă pe care n-am dormit-o. O să mi-l comand. Să-l am.

When the moon hits your eye
Like a big pizza pie
That's amore...


Watch it here: Part 1 | Part 2 | Part 3 | Part 4 | Part 5 | Part 6 | Part 7 | Part 8 | Part 9 | Part 10 | Part 11

vineri, ianuarie 23, 2009

Addicted

miercuri, ianuarie 21, 2009

Timpul trece

...mult prea încet câteodată.

luni, ianuarie 19, 2009

Schizofrenie

Am două prenume. Nimic neobişnuit, mi se ripostează, au şi alţii. Da, adevărat, dar eu trebuie să mă-mpart între cele două prenume, dindu-le la fiecare altă însemnare.

Unul din ele - cel de pe locul doi - a fost prenumele dorit de ambii părinţi cînd m-am născut, numele deasupra căruia căzuseră amîndoi de acord. Cînd s-a dus însă mama să înregistreze copilul, i-a venit în cap să-mi mai dea încă un prenume, că aşa i s-a părut ei că sună mai bine. Şi de unde l-a luat? De la o bună prietenă, cu care tocmai se întîlnise pe drum. Dar ordinea prenumelor (1-2) îi suna cam anapoda, aşa ca fără să se gîndească prea lung, pur şi simplu a schimbat-o (2-1).

Ei bine, prenumele numărul doi fiind pe locul întîi, toată lumea a crezut că aşa mă cheamă şi aşa m-a strigat la grădiniţă, la şcoală, la doctori. Prenume oficial. Dar prenumele numărul unu - care (de-acum ştim deja) se afla pe locul doi - era prenumele meu adevărat, cel utilizat de familie şi prieteni (ergo copiii de la bloc). Prenume inoficial, de casă. Prenume utilizat cu predilecţie de ai mei.

Cînd am ajuns în Germania şi m-am înscris la şcoală, nu înţelegeam cum îmi tot zicea directoarea. Pînă mi-am dat seama ca era încercarea ei (nereuşită) de-a-mi pronunţa prenumele inoficial, pentru că aşa o auzise pe mama zicîndu-mi. Atunci am realizat că şi aici prenumele oficial va trebui să fie... oficial, lăsîndu-l pe cel de casă... acasă.

Mă cheamă Ina Mirela. Dacă mă-ntrebi cum mă cheamă, trebuie să mă gîndesc în ce context mă aflu: eşti tu român, atunci îmi vei spune Mirela, dacă eşti neamţ, englez sau francez, Ina. Dacă faci parte din familia mea, mă vei ştii de Mirela, dacă te cunosc într-un ansamblu oficial, Ina.

Mi se întîmplă totuşi să le-ncurc. Am două prietene în România: Manu şi Oana. Manu mă ştie doar din şcoală, Oana era printre copiii de la bloc, e clar deci care-mi zice cum. Într-o zi le-am sunat pe amîndouă. Nu erau acasă, doar mamele. La Manu m-am anunţat cu Mirela, la Oana cu Ina. Clar că niciuna din mame n-a înţeles cu cine vorbeşte.

Şi mă mai întrebi de ce sînt schizofrenică ;-)

duminică, ianuarie 18, 2009

Diacritice

Nu pot sa ma decid daca sa folosesc diacritice sau nu... ;-)

Uite iarna, nu e iarna...

Ce mi-e şi cu iarna asta? Cînd eram în România, îmi aduc aminte de ierni grele, de zăpadă, ţurţuri, friguri, gheaţă... Aici... pfft! Abia de sînt mai puţin de zero grade, de obicei peste cinci (plus bineînţeles), iar de nins sau îngheţat nici vorbă.

Pe vremuri aveam şi pe-aici zăpadă şi frig. Eeee, ce traiuri pe noi atunci... Îngheţa Alster-ul (lacul* din mijlocul oraşului) şi se puneau bude cu vin fiert şi cârnaţi, cu artezanaturi şi alte prostii (de care nimeni n-are nevoie, dar despre care ţi se sugerează că nu poţi trăi fără). Ultima oară a îngheţat în 1996 şi 1997 şi arăta cam aşa:

Anul ăsta a fost cam o săptămână frig, sub zero. Îngheţase şi Alster-ul şi Elba, dar nu destul pentru a ne da voie să le călcăm (trebuie cel puţin 15 cm). Din păcate era taman săptămâna în care eu am fost bolnavă şi n-am ieşit din casă. Aşa... mai aştept şi sper...
-----
*) ştiu că Alster-ul nu e lac, e doar un râu inlărgit, dar... cine altcineva mai ştie? ;-)

vineri, ianuarie 16, 2009

Speechless

Îmi vine greu să mă exprim în româneşte. Nu mai sînt obişnuită să vorbesc în limba maternă, e foarte departe de mine. Îmi lipsesc cuvinte, fraze, sentimente. N-am mai vorbit (adică vorbit-vorbit, nu doar stat la taclale) în româneşte demult, mă simt ca un peşte pe uscat, limba mi-e legată, creierul blocat.

Am o-ntreagă ceaţă de sentimente şi gînduri în cap, toate învălmăşite, claie peste grămadă, fiecare die ele ţipă şi vociferează, unul mai prominent decît celălalt. Dar cuvintele îşî bat joc de mine, se pitesc, rămîn rare.

Păcat. Aş vrea să spun multe.

joi, ianuarie 15, 2009

Smile :-)

Am gasit ceva foarte dragut:


Îmi aduce aminte de filmul "Domnul Ibrahim si florile Coranului", in care baiatul Momo - printre altele - invata sa zimbeasca si ca viata e defapt frumoasa, oricîte bete ti-ar pune-n roata.

vineri, ianuarie 02, 2009

Pa 2008, bine-ai venit 2009!

Am intrat in noul an cu o minunata raceala, care ma tine-n casa cu nasul plin, vocea mult prea seducatoare si niscaiva dureri de cap, dar vom trece si de asta.

Am dat de un eveniment creat special pentru mine, care are loc la sfirsitul lui Septembrie in Brasov, la care NEAPARAT vreau sa merg: Festivalul Brinzei si Pastramei sau Ravasitul Oilor. Cine ma cunoaste, stie ca la asa o oferta nu pot spune nu in nici un caz. Brinzeturi si pastrame? Come on, guys, it's what makes life livable! O brinza telemea, o urda direct de la tarani, o pastrama afumata cu usturoi... Cum oare sa rezist?

Poate merg pentru un weekend prelungit. Sa vedem cine mai e amator.