Viata in marci

Am furat si eu o leapsa de la Raluxa: care sint marcile care-ti descriu ziua?

Iete-acilea p'ali meli:

Oooof, Doamne...

Ma uit la filmul asta si imi dau seama ca defapt Romania "mea", imaginea pe care o port in minte, este cea a Romaniei comuniste. Este Romania din anii 70, in care eram copil; in care stateam la cozi de cu noaptea sa prindem niste carne ce se dadea (de multe ori nici nu stiam ce se va da); unde laptele pentru copii, si asa foarte greu gasit, era largit cu apa, pastrindu-si doar culoarea alba imaculata, ca altceva nu mai avea in el; unde peretii aveau urechi si te temeai pe drept sa vorbesti ce gindesti.

Din fericire eram copil, deci nu mi-am dat seama de adevarata teroare a vremurilor de atunci. Pentru mine a fost o copilarie frumoasa, n-am simtit niciodata vreo lipsa. Nu pentru ca ai mei sa fi fost bogati sau in cine stie ce pozitii inalte, ci pentru ca eram copil si cind esti copil nu-ti dai seama de multe.

Nu pot spune ca mi-e dor de "Romania mea", pentru ca ar insemna ca ridic in slavi comunismul sau mai bine zis acea forma de pseudo-comunism de care se foloseau cei la putere pentru a subjuga un popor. Nu sint de acord cu comunismul sub nici o forma, nici macar in felul original in care-l vedeau Marx si Engels. In ochii mei omul (omenirea) nu este gata pentru atfel de forma de stat. Nu sintem acele fiinte altruiste care sa-si sacrifice bunul personal pentru bunul societatii. Sintem egoisti si nu ne pasa de altii. In mare parte cel putin (dar asta e deja alta discutie).

Dar mi-e dor de anii petrecuti in tara, de copilaria mea intre blocuri, de visurile pe care le aveam atunci cu totii, de juliturile pe genunchi...

M-a luat valul si am pierdut firul. Nu conteaza. Uitati-va la filmul ala si ginditi-va putin. Si ziceti mersi ca nu (mai) traiti in comunism.

Romgleza

Fiind pe Twitter, mi-a indreptat Blegoo privirea catre blogul ROMGLEZA, unde inca nu m-am prins cine scrie, dar nu asta conteaza. Fiindca scrie bine, si dreptate are.

Incepusem intii sa comentez direct acolo, dar mi-am dat seama ca va iesi un text ceva mai lung, de aia il pun aici. Doar asa, ca sa nu zica lumea ca-s gura-sparta ;)

Postul in cauza este asta: Al cui eşti tu, măi, Blogule?. Se trateaza numele unor (multor) bloguri scrise in engleza sau pseudo-engleza, desi restul (blog, articole, comentarii, cititori...) este roman si in romaneste, iscandu-se pe drept intrebarea "De ce?"

Ma gindesc ca romgleza asta ni (li) se pare mai usoara, mai la indemina, pentru ca (na, ca oameni de internet ce sintem) o auzim si o citim zilnic. Cred ca asta se intimpla in orice limba. Si eu ma oftic zilnic de ce se f*** limba germana (ajungind un "denglish" ridicol). Ajungem chiar in asa hal incat sa nu fim in stare sa spunem o propozitie intreaga nepocita.

Numai la francezi se vede ca nu-i asa: astia au o comisie foarte stricta, care troneaza asupra uzului limbii si asupra folosirii cuvintelor pur franceze. Unde peste tot vezi "home" sau "start", ei au "accueil". Reclamele de pe strazi si statii de metrouri nu pot fi puse la vazul publicului decat daca au fost aprobate de aceasta comisie, care nu le aproba daca mai mult de 40% din cuvintele folosite nu sint in franceza (ceva de genul asta, nu-mi aduc aminte exact).

Initial am ras cind am auzit asta. Ma gindeam ce fraieri sint francezii astia, ca reactioneaza ca vulpea cu strugurii. Ca ei de-aia nu stiu engleza (sau daca o stiu, au un accent superfrancez de groaza), ca n-o asculta niciodata, ca se opintesc la progres... Dar intre timp mi-am dat seama ca si asta e o moneda cu doua fete. Sigur, trebuie invatata engleza, e necesara in lumea asta. Daca n-o stii, ramii pe loc. Dar amestecaturile de limba materna cu engleza mai mult dauneaza. In nemteste de exemplu se foloseste traducerea mot-a-mot a frazei "that doesn't make sense", unii nici nu mai stiind ca nu e corecta. Sau "not really".

Mde... nici mie nu mi-e usor sa pastrez engleza afara (keep out), pentru ca sint obisnuita s-o folosesc aproape pe o baza zilnica (on a daily basis). Dar imi fac tot cel mai bun (I'm doing my best). :D

Shit la dracu

Adineauri am aflat ca firma i-a dat afara pe trei din cei 11 (!) care mai ramasesem. Doi tehnicieni si seful sales-urilor. Imi pare rau daca nu-mi iese romaneasca asta cum trebuie, stiu ca-mi lipsesc cuvinte, dar in momentul de fata nu-mi pasa.

Asta e primul pas in a ne reduce in asa fel incit se va putea conduce sucursala Germania din alta parte, remote. Ce-ti trebuie oameni sa fie prezenti local, daca altcineva le poate face jobul, chiar si daca nu-i dai mai multi bani?

Sint trista si suparata, fiindca demult au inceput astia sa ne reduca, sa ne taie din drepturi, sa ne bage bete-n roate - in acelasi timp debitind baliverne gen "Germania e o tara cu un mare potential, poate fi mai mare decit UK si FR".

Nici n-am cuvinte. Ma oftic. Si ma intreb ce va fi in trei luni. Eu? Ar trebui sa incep sa ma uit dupa un nou job. Si tocmai asta nu vroiam, ca defapt imi place placea aici.

Mission accomplished

Gata, s-a facut. De pe 14 pina pe 21 iunie voi fi in tara. Mi-am luat adineauri bilet de avion.

Ce mai imi lipseste acum este o cazare cit de cit decenta si bilet la concertul grupei Gogol Bordello in Arenele Romane. Am gasit bilete aici, dar se pare ca nu mi le vor livra la Hamburg, deci trebuie sa gasesc un suflet bun care sa mi le ia in primire.

Oare voi avea noroc?