luni, martie 23, 2009

Ce e fericirea?

Fiecare dintre noi viseaza la propria lui fericire, la propriul lui coltisor pe covorul minunat si colorat al vietii. Si fiecare are propria lui definitie, care din pacate de multe ori nu se potriveste cu ceea ce viata ne-a sortit - sau, ca sa fiu mai putin melancolica si filozoafa, cu ceea ce ne iese.

De multe ori ne schimbam parerea, ne adaptam la cererile timpului, ne modernizam visele. Eu de exemplu cind eram mica nu as fi conceput sa nu ma marit. Intre timp nu mi se mai pare asa de important. Mai sint si alte lucruri in viata care au mai mare importanta decit o biata hirtie.

Ma gindesc la doua prietene. Ele si-au vazut visul implinit - dar cu oarecare gust amar. Amindoua visau la un cuplu fericit (in vecii vecilor ca in basme) si la copil. Si nici una din ele nu s-ar fi gindit vreodata ca vor fi nevoite sa-si imparta fericirea. Ca vor avea un sot alaturi de ele, dar el nu va fi 100% al lor. Ca vor avea copii cu el, dar ei nu vor fi singurii copii. Pentru ca in ambele cazuri, "el" si-a implinit acest vis mai inainte. Cu alta. Vis care n-a fost de lunga durata, dar a purtat fructe. In ambele cazuri cite doi copii. Intr-unul din ele "el" s-a virit in aceeasi barca de doua ori, avind cu cite doua femei copii.

Iar prietenele mele s-au aventurat la aceste relatii cu acesti barbati, si-au lasat inimile furate (sau le-au furat ele, sentimentele sint reciproce), si-au gasit fericirea demult cautata si au facut copii. Fiecare cite unul. Pentru ele e primul, pentru "ei" --- al treilea.

Tin minte ca una din ele (sa-i zicem Beatrice) isi facea ginduri, se perpelea si ne povestea cit isi doreste un copil, si cit vroia ea sa fie pentru amindoi primul copil, prima data aceasta experienta, sa stea amindoi mirati si coplesiti in fata acestei minuni. Si ca in nici un caz nu concepe ca el sa fie deja expert in aceasta tema.

Cealalta (sa-i zicem Maria), dupa o relatie de lunga durata care i-a fost terminata in nas din partea "lui", era la pamint pentru ca "el" fusese visul ei, omul cu care credea ea ca-si va petrece timpul, tatal copiilor ei. N-a fost sa fie, tipul fiind mai mic decit ea, si de aia poate si mai putin pregatit pentru viata... cum o concepea ea. Dupa vreo doi ani si-a gasit si ea pe Mr. Right, numai ca el cum ziceam, mai are doi copii - de la doua tipe diferite.

Acum ma intreb si eu: cit de departe sint fetele astea de visul lor? Poate totusi l-au gasit pe deplin? Poate detaliile nici nu mai conteaza in fata minunii nasterii primului copil, propriului copil? Poate au gresit ele atunci, cind isi jurau ca n-au sa-si imparta fericirea cu nimeni? Poate asta nu e important, odata ce simti ca esti fericit?

Poate eu gresesc? Ca nici eu nu concep. Vreau sa fie 100% al meu - si barbatul si copilul. Fericirea mea, viata mea, cuplul meu, copilul meu, familia mea. Nu vreau sa cresc copilul alteia. Desi stiu ca as fi capabila sa-l iubesc.

Ca pe al meu.

2 comentarii:

  1. Uite ca asta ne e soarta a celor ne-pregatiti pentru viata Orice om e predispus la greseala, nu vreau sa le gasesc o scuza celor doi soti, dar nici prietenele tale nu s-au pregatiit -temeinic- pentru un asa mare examen. Cat despre fericire, ne e la indemana asta depinde cum o percepem, si ce valoare ii dam.

    RăspundețiȘtergere
  2. ca sa-si implineasca visul, au facut concesii. poate ca s-au grabit, poate...ca multe alte chestii.

    RăspundețiȘtergere