De pe santier

Realizez ca m-am obisnuit sa înjur ca ultimul lucrator de santier. Mi sa pare foarte normal sa adaug la aproape fiecare fraza un "ce p*** ma-si?" Nici nu mi se mai par asa de groaznice înjuraturile astea. Cind eram la o vârsta mai "frageda" ma feream de anumite cuvinte, chit ca aici, in "exil", nu le intelege nimeni. Defapt tocmai din sentimentul asta de "singuratate lingvistica" am si inceput sa înjur cu patima. M-am mai si luat dupa R., al carui vocabular mi s-a parut pitoresc. Întretimp ma stie lumea aici: cum ma enerveaza ceva, începe mitraliera. Cuvinte care lor nu le spun nimic, dar pe care le cunosc deja si pe care le-am tradus demult. Eu, în schimb, ma pot ascunde în spatele lor, ca stiu ca putini ma vor întelege. Cel mult ma zâmbeste careva, stiind...

Acuma doar, din pitoreasca care-am devenit eu însami între nemti, va trebui sa am grija sa nu ajung vulgara între români. Plec în tara în citeva zile si tre' sa "bag sama". Ieri vorbeam cu Manu, pe care n-am vazut-o de 9 ani, si de câteva ori i-a scapat un "vai, ce urât vorbesti!".

Ups, ma gândeam ca e normal. Se vede ca nu-i chiar asa.

Melancolie si dor de casa

Ca si cum aici ar putea fi vorba de casa. Nu, e vorba de un teritoriu in care n-am pus niciodata piciorul, dar pe care-l simt aproape. Aproape de inima, aproape de suflet, de sufletul asta haituit si despatriat, aproape de ce simt eu mai "acasa". E vorba de Vama Veche.

Am fost doimaioata toata viata. Viata, adica de la unul la zece ani. Toata viata deci, viata de adolescenta plecata din tara, rupta de radacinile pe care le socotea de neclintit. Am stat cu nasu'n vant, cu fundu'n nisip, cu o singura dorinta in suflet: sa nu se mai termine viata asta niciodata.

Si totusi s-a terminat. Atunci cand ai mei au decis ca viitorul se va numi Germania, iar eu fiind copila nu aveam nimic de zis. Am pornit pe noi meleaguri, la noi sanse si sperante, la noi aventuri. Dar mi-a ramas in nas mirosul de alge uscate, mi-a ramas in ochi lumina soarelui de dupa amiaza, cand coborai drumul prafuit dinspre sat inspre plaja, mi-au ramas imaginile corturilor in minte, mi-au ramas in ureche graiurile diferite ale "satrei". N-am uitat. Si am sperat ca intr-o buna zi sa mai simt acelasi lucru, sa mai adulmec odata izul ala de sare, sa...

Si iata ca acum, dupa mai mult de douazeci de ani de "exil", patria sufletului mi se apropie din nou: 2Mai nu mai exista asa cum il stiam eu, dar mai este Vama Veche. Si abia astept sa ajung acolo. Acasa. In sfarsit.

P.S. Imi dau seama ca defapt ceea ce ma atrage pe mine la Vama, este asemanarea cu Eilatul de odinioara. Sau invers: mi-a placut Eilatul atunci pentru ca aducea a 2Mai.

[savevamaveche.home.ro]

Dimineata, in zori de ziua...

Ah! Asa-mi place viata... O dimineata tirzie, o cafea, usa de la balcon e deschisa, afara e soare si ciripesc pasarile (in curind voi putea avea micul dejun pe balcon, ceea ce-mi reaminteste ca va trebui sa-l eliberez de frunzele picate-n toamna), nimeni nu te bate la cap, ai toata ziua la-ndemina...

Desi... nu-i chiar asa. As fi vrut (si inca vreau) sa merg prin magazine - cu mai multe intentii: una e de-a-mi gasi o bicicleta noua (a mea sta saraca in ploaie si vint din vara lui 2000), de-a merge prin boutique-uri (acum doua zile am descoperit ca la H&M au o colectie minunata de primavara) si - last not least - de-a face niste cumparaturi "de rigoare", comestibile adica.

Adineauri m-au sunat M. si al sau iubit sa ma intrebe daca (in loc sa mergem diseara cu totii la dans undeva) nu cumva am avea chef sa mergem la restaurantul nostru thailandez preferat (al casei, cum ar fi), iar dupa aia... mai nimic... Nu cred ca iubitului meu ii va suride ideea. In plus el vroia sa mergem cu un prieten de-al lui in port sa vizitam un submarin. Bine, nu sint amindoua punctele in acelasi timp, dar daca pe la ora patru sintem in port, in plina actiune so to say, nu ne vad intorcindu-ne pe aceste meleaguri pina-n sapte.

Oricum au cam devenit incompatibile obiceiurile noastre de masa: pe cind M. se straduieste sa-si tina cina la o ora cit mai devreme (deja sase jumate ii e prea tirziu), noi incepem a curata si praji dupa opt. De, daca venim asa de tirziu de la munci... Plus ca mi se pare ridicol...

Anyway, abia astept sa ma sui pe biciclu si s-o iau inspre birou in timpul saptaminii (sper sa raminavremea asa, ca altfel...). Iar in ce priveste programul de azi... on verra...

Sa ma pupe!

De trei zile incerc sa-mi schimb templatu' asta d'aci, da' blogger imi tot zice ca ceva nu e in ordine. Pai, minca-va-s, ce naiba nu e-n ordine? Error messages de genul "more info" nu-mi ajuta la nimic.

Ma enerveaza sistemul asta...

De-ale muncii

Azi as fi putut sa stau acasa. Dupa ce ca ieri am incercat cu mai mult sau mai putin succes sa ne instalam noile calculatoare (cu Linux!) si credeam ca azi in sfirsit vom putea intra in plina materie, azi - hodoronc-tronc - ne pomenim ca mai nimic nu merge. Incerc sa-mi instalez in iubitul meu de Mozilla niste "mouse gestures" - cind dintr-odata-mi dispare (cum naiba-i zice?) linia aia de sus unde scrie file, edit etc. O tratez in tot felul, ii vorbesc frumos - nimic.

Defapt asa a fost toata ziua: ba merge, ba nu merge. Dupa ce seful meu mi-a instalat mozilla din nou, eu dracu' ma pune sa-i schimb tema. Si pac! iar dispare dracia aia.

Ma simteam ca un idiot - ca cineva care n-are nici cele mai elementare notiuni despre computer. Pai cum, ba, chiar asa?

In sfirsit, cam pe la cinci si un sfert, dupa o zi intreaga de facut nimic, seful ne spune ca trebuie reinstalat totul!!!

M-am carat. Miine spre sa mearga.