joi, noiembrie 14, 2013

Bors de sfecla cu carne de vita

"Nevasta-mea faca mancare romaneasca, dar eu nu prea ma omor." Cam asa ar suna vorbele iubitului meu, daca ar avea un jurnal. Ce stie el?...


Mi-am azi facut un bors de sfecla. Primul in viata mea. De mult ii dau sfeclei tarcoale ori de cate ori o vad prin piata, si ma tot gandesc la borsul de odinioara. Ala cu carne, nu varianta ruseasca cu varza si cartofi. Usor dulceag si de o culoare ca din basme. Ieri in sfarsit am indraznit.

Bors de sfecla cu carne de vita
- 500 grame de carne de vita de supa
- niste oase cu maduva
- 500 grame de sfecla (eu am luat deja fiarta, dar merge bineinteles si cu sfecla cruda)
- 1-2 cepe, crestate
- 1-2 morcovi, si ei eventual crestati daca sunt grosi
- 2-3 catei de usturoi
- patrunjel
- sare, piper
- lamaie
- smantana

Speli carnea si oasele cu maduva foarte bine, carnea o tai in cubulete de cca 3 cm si pui totul la fiert intr-o oala mare in apa rece. Spumuiesti din cand in cand, adaugand de fiecare data o lingura de apa rece, pana nu mai iese spuma. Lasi la fiert vreo jumatate de ora.

Daca ai sfecla cruda, acum trebuie pusa la fiert, pentru ca dureaza cam o ora. Alternativ si fara pete se poate face si la cuptor. Eu mi-am luat sfecla deja fiarta, ca sa nu stau chiar toata ziua in bucatarie.

Deci dupa prima jumatate de ora de fierbere adaugi la carne ceapa si morcovii, in ale caror crestaturi ai infipt niste boabe de piper, si mai lasi sa fiarba, pana carnea e aproape gata. Trebuie sa fie moale.

Intre timp tai in cubulete sfecla fiarta si mai cureti si niste catei de usturoi. Mie-mi place cu mult usturoi.

Cand carnea e aproape fiarta, pui sfecla, o mana de orez, niste lamaie, eventual sare si usturoi in oala si lasi pana se face orezul.

La sfarsit pui patrunjel si o dregi cu smantana. Pofta buna!



Cand eram mici, ne bateam pe maduva din supa. In trei: mami, sora mea si eu. Abia asteptam sa ne pice o bucatica, cat de mica, s-o asezam pe un colt de paine si s-o presaram cu sare. O minune milimetrica, care ne alivia toate necazurile, alunga toti norii si ne sufla genunchii invinetiti. Fericire.

Eu azi nu am avut nevoie sa impart. E bine cateodata sa nu-i placa iubitului mancarea ta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu